Sus, la etajul cuvintelor

Bukowski zicea că, în momentele în care nu poate să scrie, se aruncă de la balcon. Cred că a încercat de multe ori... deși a declarat ulterior că nu a ieșit pe balcon decât de trei ori în zece ani. De ieșit, a ieșit de mai multe ori. Însă de trei ori a făcut-o cu scopul clar de a se arunca.

L-aș întreba: de câte ori ai nevăzut ce se vede de pe balconul ăla? Știm că de trei ori ai văzut totul și nimic. Dar balconul te-a convins, de fiecare dată, să intri în cameră și să mai încerci o dată să scrii. Și a avut dreptate. Poate pentru că balcoanele văd lumea mai bine decât noi, cei care stăm închiși între pereți.

Pentru balconul din lume. Pentru balconul din oameni. Pentru cei care nu locuiesc la parter.

Pentru sus.