scrisul are o formă de a ieși singur din subconștientul celui care scrie. sau poate nu e totul din subconștient, ci doar forma, iar fondul vine mai târziu, după ce forma e pregătită. scrisul îmi pare o înțelegere sau un război între două lumi: cea care știe și cea care visează, cea care își asumă și cea care recunoaște, umil, că unele lucruri sunt deja create într-un cer al creativității și doar plouă peste autor când e pregătit să se plimbe prin ploaie. cât din subconștient e șoptit în urechile realității?