Prost

Sunt prost. Mă deosebesc de alți proști. Cei mai mulți sunt anoști. Își planifică prostia. Tricotează la ea zi după zi. Se miră când e gata. Ca un pulover urât.

Sunt diferit. Îmi place să mă surprind cât sunt de prost.

De exemplu, dăunăzi, zăcea pe masa psihopatei cu care mă văd o sticlă de sos de soia. O sticlă mică. În miniatură. O sticluță de o sută cincizeci de mililitri. M-am trezit pe la șase, mahmur după câteva beri și o sticlă de vin roșu, demidulce. Am luat o gură de soia. Mi-a plăcut.

Am lucrat puțin, am râs cu și de mine. Dar și cu și de ea. De psihopată.

A plecat, căci în psihopatia ei este o altruistă, vrea să împartă nebunia cu toată lumea. Asta și pentru că avea treabă. O aștepta o clientă.

Am rămas nesupravegheat. Am mai luat un gât de soia. Și două beri. Dacă nu există bere de soia, sunt dezamăgit de managerii de produs responsabili.

Am mai luat un gât, râzând la acest gând. Apoi m-a lovit. Și a lovit podeaua. Abia am ajuns la baie. Am făcut o pictură pe care aș putea-o descrie ca fiind o operă înaintea vremii sale.

A venit acasă. „Băi, ia gura!”. Eram la la baie. Tăceam. Urla la porumbei.

M-am așezat pe canapea. „Gura!”, a urlat iar. S-a ridicat și urla ca zăpăuca pe balcon. I-a amenințat cu otravă. S-a întors pusă pe mine.

Mă apucase o lene ca o gheară cosmică. Nebuna m-a luat la o discuție serioasă despre vorbitul serios și atenția pe care i-o ofer. M-am justificat douăsprezece minute cum că ofer și am atenție de oferit fiecărui cuvânt de-al ei. M-a crezut. După aceea, nu știu ce a mai zis, că mă gândeam la textul ăsta.

S-a oprit. Ce liniște.

Apoi i-am citit textul. A părut deranjată că nu o ascultasem și am mințit că am scris textul când tăceam, nu când nu o ascultam. M-a crezut.

Gând.

Am fost prost iar. Nimic nou. Mi se făcuse foame, iar psihopata, drăguță cum e, s-a oferit să tricoteze o salată. M-am oferit să cobor până la market.

Unul mic, care se supraapreciază punându-și „super” în fața numelui. Supermarket. Superman. SuperMarius.

Voia lămâi. Deși pe masa din bucătărie erau patru. Am mai luat două acum. Și tortilla chips, cu brânză. Ăia cu ambalajul portocaliu. Am luat tot ce mi-a spus. Dar alt brand de chipsuri. M-am dus să le schimb.

M-a întrebat cine e la market vânzător. Nepalezul? El era. Să-i cer să îmi aducă lămâi mai mici din spate, dacă tot schimb chipsurile. Am coborât iar, am schimbat punga de chipsuri. Nu l-am întrebat de lămâi. Că nu sunt psihopat să despart lămâile în lămâi mari și lămâi mici. Dacă vrei lămâi mici, taie lămâia mare. Dar am luat cu sare chipsurile.

Am coborât iar să schimb punga. „Par un banc prost”, i-am zis nepalezului.

Avem chipsuri cu brânză. Nu m-a întrebat de lămâi.