omul lui păzitor

l-am primit pe cel mai prost
rămas repetent în rai
avea strălucirea neagră
nici aripi n-avea să meargă

râdeau toți îngerii de el
că în loc să ajute, încurcă
el nu se salva pe el
cum păzea sufletul meu?

am zis: îi sar în ajutor
sunt omul lui păzitor

Un poem scris fără să mă iau în serios — nici pe mine, nici pe înger. Demonul, evident, râdea de amândoi.