Cuvânt înaintea furtunii

Am știut mereu că pot scrie. Nu puteam. De când am început, mi-am cunoscut neputința. E greu. Însă, dacă îți dorești, o faci.

Prima scriere se numește „Moscheea de pe Athos”. Ceva ce s-a vrut o carte. Nu era. Era o idealizare a scrisului pe care credeam că-l stăpânesc. Sute de idei, dar cum le strecori? Nimeni nu vrea balast. Nici cititorul. Nici măcar autorul.

Nu voi publica cartea asta. Însă ea se vrea publicată. Nu e gata, așa că vreau să o public aici. Vom descoperi împreună ce poate fi. Sau cât de mântuială pot să scriu.

De la joi la joi. Vreau să intru în viața voastră. Să vă iau joia. Dacă ești creștin, ești moscheea mea. Aici n-ai dumnezei. N-ai diavoli. Nu te ai nici pe tine.

Vreau ca joi să fie joi. Și atât.

Vreau ca joi să mă aștepți cu furculița în mână. Să o înfigi în cuvintele mele. La final, să te ștergi la bot cu mâneca, uitându-te în calendar la joia viitoare.

Sau să râzi de lipsa mea de talent.

Să faci ceva.

Orice.

Va fi absurd. Va fi hazliu. Voi fi tot ce eu pot sa fiu.

Orice.