Cărăbuși

Îmi place să mă plâng. M-am lovit la mână astăzi. M-a durut douăzeci de secunde, însă m-am plâns toată ziua. M-aș duce la psiholog, dar nu îmi place niciunul. Iar ideea de a cumpăra timpul unui străin ca să mă fac de râs, mă face să râd. Aș putea să mă plâng la apropiați, dar nici asta nu-mi mai face plăcere. I-am uzat.

Plus, îi cred înceți la minte. Pe toți. Îmi spun mereu că am dreptate și că mă înțeleg. Știu că n-am. Mă strânge apropierea lor, ca niște pereți cu care vorbesc și care vor să mă îmbrățișeze. Încă le vorbesc, dar nu le spun lucruri reale. Obișnuiam. Le îndrug chestii fără sens, uneori absurde și inutile. Dăunăzi, m-am plâns că m-a mușcat un cărăbuș. Se uita lung la mine, încercând să mă consoleze. Eu mi-aș fi dat una după ceafă.

Mă plâng că sunt neînțeles. Însă nici eu nu mă înțeleg. M-aș plânge mie, dar nu mă lasă oamenii. Mă tot întreabă lucruri și nu pot spune aceleași lucruri la infinit. Mai apare câte un cărăbuș.

Oamenii se obișnuiesc cu ce aud.

Îmi place să analizez oameni. Dar la unii nu e nimic de analizat. Și îi invidiez. Tot ce au de arătat e la vedere.

Mă gândeam că poate aș putea fi psiholog, însă nu poți da palme peste ceafa străinilor care îți povestesc despre cărăbușii lor. M-a întristat gândul. Apoi am râs că mă întristează ceva atât de absurd. Voiam să împărtășesc cu cineva, însă numai pereți, așa că m-am întristat iar.

Poate m-am săturat de rutina de a fi în capul meu. Îmi știu toate colțurile. Toate pânzele de păianjen din toate ungherele. Țin minte că mintea mea era un loc mai dinamic. Parcă mă distram cu ea și, uneori, și pe alții. Am devenit cinic. Unele gânduri sunt pietroaie pe fundul gândirii și atât.

Și mereu gândurile despre alții. Nu mă deranjează gândurile despre mine. Le am pentru că i-am cunoscut. Am împărțit câteva guri de aer, câteva bucurii și o dezamăgire.

Nici dezamăgirile nu își mai fac treaba. Nu reușesc să mă dezamăgească. Înainte mă goleau de viață sau mă precipitau. Acum sunt lipsite de sens. Ar trebui să doară măcar un pic. Poate nu dor pentru că le ascund.

Nici pereților nu le mai zic de cărăbușii mei.