Brâncuși - Porumbul (Partea I)

Nu mă gândesc la piatră. Sau la sculptură. Nici măcar la artă.

Mă gândesc că unul dintre noi a fost mai bun. Ca om.

Mi te imaginez plecând la Paris, pe jos, să dai cu dalta acolo unde forma e apreciată. Unde nu auzi zgomotul de fond toată ziua: „Lasă dracu' piatra aia, culege porumbul!”. „N-o să faci nimic cu viața ta!”. „E nebun.”.

Unde „Rugăciunea” chiar se roagă.

Nu cred că te-a deranjat singurătatea. Aveai prea multe voci pentru lume.

Neapartenența te răpune.

Ai plecat pentru că nu ți s-a plătit munca. Ce absurd ești, Brâncuși. Să vrei tu bani pe o statuie.

Ai creat. Și ai vrut să lași poporului alte statui. N-ai cerut nimic în schimb. Știai că poporul ăsta nu plătește. Dar noi nu le-am vrut nici fără bani.

Academia noastră, Română, în frunte cu acel Mihail Sadoveanu — autor de mare valoare al operei „Dumbrava Minunată”, aia cu Lizuca și Patrocle — a prezidat ședința unde s-a decis că nu ești artist. Mai bine culegeai porumbul.

Porumbul lui Sadoveanu. Sau al lui Călinescu. Care a zis: „Brâncuși nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esențiale și caracteristice acestei arte”.

El, care a scris telenovela „Enigma Otiliei”, știa și ce e esențial în sculptură.

Te disprețuiau. Și pe bună dreptate. Nu aveai ce căuta cu ei în aceeași încăpere. Universul te-a protejat.

Din păcate, noi nu am învățat mare lucru din cele întâmplate.

Am aflat de tine târziu. Nu te-am studiat la școală. Mai toate liceele de filologie poartă numele lui Călinescu. Învățăm despre Patrocle și Otilia. Niciun profesor nu mi-a vorbit despre pasărea văzduhului. Nici n-o s-o facă pentru alții prea curând.

Însă să știi că ești în Academie. Te-au băgat mort în ea. Atât de jos. De asta ai plecat. Că știai că ai mai multe șanse mort decât viu aici.

Ce-i drept, Blaga ți-a luat apărarea. Nu l-a auzit nimeni.

Am putea face dreptate. Ne-am putea recunoaște vina. De exemplu, am putea schimba numele liceelor „călinești”. Sau introduce sculptura în programa școlară. Măcar ca istorie a ei. Avem desenul, avem limba română, avem și muzica. De Enescu mai auzi. Deși, și el a împărtășit din soarta ta.

Dar nu o s-o facem, pentru că ne-ai lăsat cu porumbul necules.